Pupaza de la Pupaza

Georgian, cu ocazia revenirii in Bucuresti m-a sunat. Nu ne vazusem de mult. El a ramas la fel de entuziast, vazand partea plina a paharului, eu ma blazasem. N-am prea putut tine pasul cu vremurile de azi reflectate intr-un pescuit cu rasplati mai putine si cheltuieli mai mari, de la bani la nervi si mai ales la sperante .

M-a invitat la In Carlig…si m-a prins… In fine, el ramasese cu anumite impresii supraevaluate despre mine, la “eram pe cand nu ma zaream” azi ma vad si nu sunt… ramasese cu ce scriam eu… emisiunea radiofonica a fost vie, nu stiu cand a trecut timpul, se pare chiar ca am avut mai multi ascultatori decat realizatori… intebandu-ma unde pescuiesc,  i-am spus ca mai mult prin strainatate. Da, la inceput m-am dus dupa peste, apoi dupa starea de pescuit, apoi dupa pacea si armonia muuult mai usor de gasit in tari in care se fura si se distruge mult mai putin, practic insesizabil.

Aici, am putine optiuni care nu imi suradeau: a ma duce pe garle cu pescari multi si preturi medii sau cu pescari medii si preturi mari; sau preturi mici si peste de loc; a doua ar fi concursurile unde nu ma mai tine muschiul fizico-finaciaro-psihologic; a treia ar fi apele libere, care sunt ff murdare/braconate; a patra Delta, care nu mai e cum am cunoscut-o.
I-am spus si lui, cum o spun si repet prietenilor, prefer pescuitul in strainatate, pentru faptul ca pot trai si gandi linistit pescuitul . Nu numai pentru raportul pret calitate, mereu superior . Nu numai pentru lipsa zgomot sau fum de mici. Dar si pentru lipsa concurentei pe loc, pe timp, pe numar capturi. Daca e lume pe langa mine, e ca si cand nu ar fi. Nu apare o presiune, cine ajunge primul, cine prinde mai mult, cine lanseaza mai departe, cine are material mai performant si mai scump. Acolo lumea se duce la pescuit sa se simta bine, nu sa se dea pescari. Drept care respecta si dreptul altuia de a se simti bine.

Asda ca am inceput sa caut (nu inseamna ca si gasesc) locuri mai izolate, eventual cu suficient de putin peste, pentru a nu fi o tinta. Asta cand nu ma duc in vacanta in strainatate (ca e mai ieftin si mai bun) si pescuiescc orice, oriunde, pentru ca ma simt ca in copilarie , adolescenta, tinerete. Eu, apa, asteptarea , linistea.

Asa ca , vorbind cu Georgian, mai face to face, mai pe mobil, mai la emisiune, nu conteaza la el in the air sau off line e acelasi lucru. Una alta, el cica Pupaza… eu auzisem de mult, ca si de renumele de incoruptibil (in sensul fimului) al patronului nea Gica.. ca si de unii zic ca da, unii zic ca ba cu pescuitul de control cu plasa din primavara tarzie 2011.

Asa, ca la invitatia lui si usa deschisa a lui nea’ Gica am facut doua vizite. Prima si a doua, probaibil ultima, a acestei veri. Nu stiu cat de bune au fost zilele si cat m-am deprofesionalizat eu in ale salaitului. Rezultatele piscatoriale au fost mici catre medii, dar rezultatul iesirii (faptul ca M-AM SIMTIT BINE) excelent. Inclusiv mana batuta, inima deschisa si increderea lui nea’Gica.

Balta a vrut sa isi onoreze numele. La venire, pe tarla am vazut o groaza de pasaret autohton, migrator si exotic (acesta din urma la voliera). Nagati, o pupaza pe drum care sa ne confirme ca nu ne-am ratacit si , la destinatie, “rezervatia” de rate si gaste de import a lui nea Gica. Cea din care preaplinul de frumos si gagait anima Herastraul si Parcul A.I .Cuza de azi.

Frumos a fost ca pe mal, lansand si recuperand, auzeam niste triluri de ziceam ca sunt albinarei (bea-eaters-I, cum le zic ornitologii).

In fine, nu e vorba de peste, dar era o suprafata suficient de mare de natura salabtica, cu populatie locala si “turistica” foarte redusa, lucru rar in baltile Romanicai de azi.
Am avut exact de ce mi-am dorit. Suficiente prezentari, din pacate nimic de pastrat, (doar strapi de 0,3, 05 si bibani)….aaah da, si niste emotii la drill-ul cu un novac puternic. Normal in coada. N- a vrut fotografie, s-a eliberat singur la a treia aducere la mal.

Asa ca am decis sa fac o a doua vizita, sa ne cunoastem mai bine, noi si Pupaza. De data asta, am lasat sotia sa persevereze la 200 de metri coclauri tur –retur si m-am ambitionat sa explorez mai mult din maluri, zona fara stuf.
Si de data asta am avut parte de ce mi-am dorit. Muuulta alergatura, mult echilibru, multa cautare a nalucii/nalucilor eficiente atunci si acolo. Am avut satisfactia sa prind si la naluci mesterite de mine, in premiera anul asta, pe capete de jig.

Unde am legat par de cerb din import si pene de la ratele exotice ale lui nea Gica. Pene luate din IOR, ca sa realizez ce mica e lumea si cum se inchide cercul…. Am reusit sa dau pe locurile “mele” si pe locurile nimanui… am avut zone de apa moarte, dar si de apa vie , rateuri si capturi pastrabile, la limitele bunului simt ce , sa vezi minune, se potriveau cu cele patronatului. Daa, am gasit pragurile, malurile, unghiurile. Dar mai presus de toate am avut timp sa le caut si sa le gasesc, fara presiunea altor pescari sau a vremii. Am gasit si maracini, ciulini pe haine , rucsac si in palme dar si flori de camp mov albastrii ca la Sfantu Gheorghe sau la Periboina, ramase pe retina. Si da, trilurile albinareilor apartineau chiar albinareilor, care, in prima decada a lui septembrie nu plecasera. Ca si varul lor pescarelul albastru, ala mic si frumos.Si mai ales, am vazut, ca alta data pe alti coclauri ai Mostistei, valurile vegetatiei salbatice in bataia vantului ce aduce in nari aer curat, cu miros de paie, balta si poate niste praf. Asta a ramas in filtele autoturismului, asa ca imi voi aminti de Pupaza….

Una peste alta, la Pupaza, prin norii de praful Calarasilor si Mostistei, am calatorit in timp. Nu inainte, unde am doua carari din Gradina potecilor ce se bifurca : pescuitul in patrat la patratica si concursuri intre pescari pe ape private, sau, haladuirea pe ape poluate si moarte. Am calatorit inapoi, intr-un spatiu in care pot vedea si simti natura si, in caz de inspiratie, o pot descifra si chiar prinde peste. Cat sa am de o masa buna. Doar asa simt ca nu l-am omorat degeaba. A trecut in mine cum si eu ma voi intoarce in tarana si apa.

Buun, mie in Romania putine lucruri imi par stabile si/sau predictibile. Pupaza pare sa se numere printre ele. Sper din tot sufletul sa ramana asa.

FLORIN NEGRETU

P.S. Drumurile de acces sunt prafoase, lungi si relativ cotite amandoua. Poate si asta e un filtru. Eu va recomand accesul pe cel de la baraj Frasinet, prin sat Pupaza. E mai “scurt” si nu are vegetatie pe margine, care sa zgarie vre-o vopsea sensibila.